Fantomele Evului Mediu,se întorc

Donald Trump-XERXES CEL MARE JURĂ că va distruge TOTAL o lege veche de 60 de ani care separa Biserica de Stat. Aşa numitul Amendament Johnson a fost introdus de Senatorul Lyndon B. Johnson în 1954. În această lege se stipulează că dacă Bisericile şi alte instituţii religioase vor finanţa partide politice sau se vor opune altor partide, îşi vor pierde privilegiul de a nu mai plăti taxe.Fantomele Evului Mediu se reantorc.

După Micul Dejun Naţional de rugăciune din Washington DC JOI, 02.02.2017, Trump a spus:

Pot fi libertăţile unei naţiuni sigure când am îndepărtat convingerea că aceste libertăţi sunt un dar de la Dumnezeu ? Printrea acele libertăţi e şi dreptul de a ne închina, conform credinţelor noastre. De aceea voi anula şi voi distruge total Amendamentul Johnson şi voi permite reprezentanţilor credinţei să vorbească liber şi fără frică de pedeapsă – Voi face acest lucru.
Libertatea religioasă este un drept sacru, dar de asemnea este un drept sub ameninţare oriunde în jurul nostru şi lumea este sub o ameninţare serioasă, SERIOASĂ, în atât de multe feluri. Nu am văzut până acum atâtea lucruri atât de deschis manifestându-se atât de pe faţă.
O SĂ LE ÎNDREPTĂM. ASTA E CEEA CE FAC EU, ÎNDREPT LUCRURI. E TIMPUL CA SĂ DEVENIM PUŢINE TARI!.

Declaraţia vine ca o aparentă scurgere de informaţii asupra cum un nou Ordin Executiv – reflectând moştenirile sociale creştine conservatoare – AR PUTEA DEVENI ÎNCADRATE ÎN POLITICA EXECUTIVĂ.

http://www.independent.co.uk/news/world/americas/donald-trump-destroy-johnson-amendment-religious-freedom-separation-church-state-a7559421.html

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s