Sanhedrinul a selectat Marele Preot al Templului

Sanhedrinul avea 71 de membri: Marele Preot, care era și președintele sanhedrinului, plus alți 70 (după numărul celor 70 de „bătrâni”/”înțelepți” de care se înconjurase Moise – Ieșire 24, 1; Numeri 11, 16).

Membrii sanhedrinului proveneau în principal din:

  • reprezentanți ai marilor familii
  • foști mari preoți
  • saduchei, toți din clasa sacerdotală

De asemenea, mai puțini, și dintre:

  • scribi (funcționari în slujba Legii)
  • învățători ai Legii
  • farisei

Imagine similară

Sanhedrinul avea atât funcție religioasă, cât și politică.

Era, mai întâi de toate, curtea supremă pentru delictele religioase – delictele împotriva Legii -, și în același timp o academie teologică care fixa doctrina, stabilea calendarul liturgic și controla toată viața religioasă a poporului evreu.

Din punct de vedere politic, sanhedrinul vota legi, dispunea de o poliție proprie și regla raporturile cu ocupantul roman.

Pentru o deliberare, prezența a 23 de membri era suficientă.

În caz de ședință de noapte pentru o situație gravă, nici o condamnare la moarte nu putea fi pronunțată până la ședința din ziua următoare.

Romanii recunoșteau în mod oficial sanhedrinului puterea de a investiga cauze și de a pronunța sentințe în conformitatea cu legea evreiască. Totuși, în caz de condamnare la moarte, sanhedrinul trebuia să primească avalul autorității romane.

După revolta evreiască și ruina Ierusalimului din anul 70 d.Hr., sanhedrinul politic a încetat să existe, iar cel religios a fost transferat la Jașnia (astăzi Yebna, la 20 km sud de Jaffa), iar mai târziu la Tiberiada.

Sanhedrinul avea atât funcție religioasă, cât și politică.

Era, mai întâi de toate, curtea supremă pentru delictele religioase – delictele împotriva Legii -, și în același timp o academie teologică care fixa doctrina, stabilea calendarul liturgic și controla toată viața religioasă a poporului evreu.

Din punct de vedere politic, sanhedrinul vota legi, dispunea de o poliție proprie și regla raporturile cu ocupantul roman.

Pentru o deliberare, prezența a 23 de membri era suficientă.

În caz de ședință de noapte pentru o situație gravă, nici o condamnare la moarte nu putea fi pronunțată până la ședința din ziua următoare.

Romanii recunoșteau în mod oficial sanhedrinului puterea de a investiga cauze și de a pronunța sentințe în conformitatea cu legea evreiască. Totuși, în caz de condamnare la moarte, sanhedrinul trebuia să primească avalul autorității romane.

După revolta evreiască și ruina Ierusalimului din anul 70 d.Hr., sanhedrinul politic a încetat să existe, iar cel religios a fost transferat la Jașnia (astăzi Yebna, la 20 km sud de Jaffa), iar mai târziu la Tiberiada.

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s